„ Se spune ca a fi sincer inseamna a nu ascunde nimic
celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar
criteriul acestei sinceritati il are intotdeauna
celalalt, nu tu.

Esti considerat sincer nu "cand nu ascunzi nimic"
celuilalt, ci cand nu ascunzi ceea ce asteapta de la
tine sa ascunzi. Este poate paradoxal, dar asa e;
sinceritatea ta nu se verifica prin tine, ci prin
celalalt. Esti considerat sincer numai atunci cand
spui ceea ce vrea si ceea ce asteapta altul de la tine
sa spui.

Daca ii marturisesti unei prietene ca e frumoasa si
inteligenta, in timp ce ea nu e nici una nici alta, nu
esti sincer. Daca ii spui ca e urata si foarte putin
desteapta, esti sincer.
Dar marturiseste-i ca toate acestea n-au absolut nici
o importanta, ca altele sunt lucrurile pe care ai dori
sa i le spui, ca isi macina timpul intr-un mod stupid,
ca traieste o himera, ca viseaza la lucruri ce o
indeparteaza de adevar si de fericire atunci sigur nu
esti nici sincer, esti nebun.

Este poate ciudat, dar ne temem de o lume
"defavorabila", de un mediu strain, cu care nu putem
comunica, fata de care nu putem fi "sinceri". Pentru a
nu fi singuri vrem ca lumea sa fie sincera cu noi.

Doar sinceritatea ne da aceasta certitudine ca suntem
inconjurati de prieteni, de oameni care ne iubesc, ca
nu suntem singuri. De aceea in ceasurile de mare
singuratate se fac cele mai multe confesiuni, se
deschid sufletele, oamenii se cauta unul pe altul:
tocmai pentru a anula acel sentiment al izolarii
definitive.