vreau sa cred ca vei zambi cand vei citi aceste randuri...
de fapt,stiu ca vei zambi...
e tarziu....
ar trebui sa ma strecor in pat langa fetita mea si sa incerc sa adorm...
stau si joc solitaire...si urmaresc ceasul din colt jos-dreapta..
minut dupa minut...imi impun ca ma voi ridica dupa 5 minute...
dar timpul trece si eu tot aici sunt...
banuiesc ca is intr-atat de obosita ,incat simplu fapt de-a ma ridica din scaunul comod ptr a ma duce la pat....mi se pare greu de facut...
ai fost vre-odata asa de obosit?
oboseala mea nu mai are sfarsit...
nici nu stiu cand a inceput....
mi-e greu sa port si o conversatie normala ,politicoasa si nu stiu mai ce...
mi-e sila de oameni si tot ceea ce reprezinta contactul cu ei...
sila?
e un cuvant prea greu...si totusi simt ceva de genul "repulsiei"...
adaug oboselii psihice si nitica fizica...
ma ingrop in treburi domestice...
sa am scuze ideale cand refuz invitatiile vecinelor..
la o cafea....
la o discutie in fata blocului...
la o plimbare nu stiu unde...
nu mai am scuze....
dar ele nu se lasa.....
cat e de greu sa pricepi ca eu nu sunt ca tine?
ca eu nu vreau sa fiu ca tine?
ca eu ma simt bine in casa mea pustie...
ca eu ma simt bine in tacere...
lumea?
un musuroi de furnici...
nu vreau sa am rolul meu in ea...
ma duc sa dorm...sa visez..
as vrea sa te visez pe tine...
pe tine razand de scrisoarea mea...
de incapatanarea mea ...
sa-mi zici ca is caprita...
ca-s magarita si nu stiu mai ce...
sa simti ironia mea....
si mai ales sa intelegi ...
Add this effect to your own photos