Asa cum, chiar acum, mi-ar place sa imi strig in gura mare, asemeni unuia din eroii mei preferati: "Binecuvantati fie hotii care mi-au furat mastile". Pentru ca ele ne faceau de nedescifrat, dar totodata ne si impiedicau sa simtim adierea brizei pe inserat.
De atatea ori am zis ca (imi) voi reveni. Dar unde? Drumul parca l-am uitat de mult, si nu e seara in care sa nu doresc a-mi aminti. Ulita aceea plina de praf, pe care o bateam cu picioarele goale, nisipul gadilandu-mi talpile, ciresele acelea coapte prin mijlocul lui mai. Mai vreau. Si as putea chiar si acum. Dar nu mai sunt cirese. SI drumul l-am uitat. Acum doar stau si ma gandesc. Oare cine o fi furat indicatorul? Vad groapa in care se afla, pe marginea soselei. Dar nu mai e sageata care sa iti indice directia. Uneori era curcubeul, si drumul meu pina dincolo de ele. Dar si el s-a imprastiat. Mai vad cite o frantura, un cer albastru, doi ochi verzi, un spic de grau, o picatura de violet. De gentiana? De gentiana sa fie atunci. Uniti-va din nou va rog, si dati-mi curcubeul inapoi. M-as intilni cu cineva acolo, undeva intre piata si a doua strada la dreapta, la un ceai negru. Nu am mai dormi noaptea, e destul de tare, stiu. Dar nu ar fi nimic de pierdut. Ma rog, am vedea rasaritul impreuna. Vrei?