Condac III
Tu sarac, uitat sihastru, basarabov nestiut,
tu esti indraznirea noastra, ce din umbra, rusinati,
la picioarele strapunse ale Celui-Nevazut,
in tarana, batem fruntea, de trufie lepadati.
Fa sa urce, fara tarmuri, ruga noastra, tot mai vie,
s-o asculte din vecie, El, izvoratorul milei,
sa simtim, sub lacrami blande, cum se sfarma-n bucurie
inimile impietrite de nimicurile zilei.
In priviri, din nou, cu floarea viitorului Sion,
sa pornim ostiri sonore ce deschid venirea Sa.
Toata stavila prihanii, negru zid de Ierihon,
sa se naruiasca-n noi cantand nou Aleluia.

Icos III
« M-am daruit la un schit mestesugarilor lui Dumnezeu
sa faureasca din mine duhovnicescul mire,
mai potrivit sa traiasca dincolo de fire ;
prea e stramta lumea asta pentru sufletul meu ! »

Si vazand ca-n lume firul de izvoare
curge mai departe, apa trecatoare,
ai iesit din satul unde te-ai nascut,
la o manastire mucezita-n pesteri.
Ai lasat cireada mugind la pascut
si te-ai dat in mana schivnicilor mesteri.
In zaconul tagmei, vajnicul Cuvant
te-a cioplit calugar, ca pe lemnul sfant.
Carturar ce duce slovele umflate
n-ai fost, Cuvioase-din-Basarabov.
Mana taraneasca, degete crapate,
rasfoiau stangace file de ceaslov.
La invatat de pravili silisi cat se poate.
Nu vorbeai prea multe, te sfiai in toate.
Nu-ncercai vreodata sa iesi la iveala.
Iti placea tacerea lin sa te prinda,
atintind, sub candeli, sfintii-n zugraveala
si sa fii la slujba cel din urma-n tinda.
Parelnica umbra ai trecut prin viata,
pana la sorocul schimbarii la fata.
Cunoscand si vremea sborului din trup,
ai pornit cu duhul pe drumuri de soare.
Faclie smerita cu parfum de stup,
poveste mai mare viata ta nu are.
Si-n a treia seara, cand din stup ceresc,
in albine de-aur, stelele roesc
neagra noptii floare, tia-fost ingropat
trupul tau de schivnic, fara de sicriu,
in curata piatra, pentru somn culcat,
cusut pusniceste, gol, in antiriu.
Pacea ta n-avea semn decat un pom,
strasina cu umbra langa raul Lom.
Acolo-n buruiana, tarm salbaticit,
pietrele, in scorburi, trupul ti-astrucau.
Boltile de pesteri, unde ai asfintit,
curgerea de ape, psalmi ti-o talcuiau.
Curs-a din calvarul vremii mult veleat,
de cand pentru ceruri si huma te-ai dat.
Veacuri luminara trufia, pe frunte
de cetati si tara, voievozi, imparati,
de ostiri, noroade, de codri si munti,
ca s-apuie-n urma, colburi preschimbati.
Asa, schimbacioasa vremea-a vremuit,
pana ce odata, vremea s-a-mplinit.
Si-au venit puhoaie, din potop de munte,
incat lemne, pietre, in tarm au pornit.
Au cazut in ape mormantu-ti si-o punte,
ce erau aproape pesterii cu schit.
Si-au ramas cazuta osamintea-n fund.
Oamenii din partea locului, vazand
cum jucai rotire de foc peste unda,
socoteau ca-n prunduri comoara de bani,
in cazane grele, trebui-sa se-ascunda.
Aurul tau, Sfinte, banuiau de ani.
Insa ochiul minunea nu vede,
mintea noastra oarba, taina nu o crede.
Intr-aceasta, Sfinte, mila-ti pentru om
fa sa ne infase sfanta luminare,
sa cantam si tie intru Domnul-Domn,
muzica curata, in svelta cantare :

Bucura-te pilda de viata duhovniceasca
Bucura-te veghetor sub candela cu iasca
Bucura-te punte spre limanul suprafiresc
Bucura-te tiparnita de chip calugaresc
Bucura-te cel in prundisul apelor ascuns
Bucura-te ca in tine lucreaza cel Nepatruns
Bucura-te cel ce stii cantul raului lainic
Bucura-te cel ales sa fii Domnul crainic
Bucura-te luminare ca focul pe comori
Bucura-te cel valurit de ale lumii valtori
Bucura-te dainuire vajnica de oase
Bucura-te din racla cu moaste luminoase
Bucura-te Dimitrie cel Nou, Cuvioase.