"...si daca as putea sa sterg orice urma, din mine, care ma intoarce, mereu, la tine?; si daca as putea sa te sterg, pe tine, pentru totdeauna de pe fata pamantului?; si daca n-ai fii existat niciodata?...

 Trebuie sa existe tot timpul un..."si daca"...si daca nu era acest"si daca", eu acum nu mi-as mai face iluzii despre cum ar fii fara tine, deloc, in viata mea...
Dar mai ales cel mai important "si daca" : Si daca nu m-ar fi durut atat...Dar m-a durut si ma doare incontinuu, in fiecare secunda, in fiecare clipa, tot timpul, la orice pas, eu simt durere. O durere adnca, in suflet, care imi taie respiratia, care imi opreste bataile inimii, care efectiv ma dezarmeaza...Este probabil singura mea tovarasa, care se tine scai de mine pentru totdeauna, este durerea mea, care te uraste pe tine si vrea sa ma doboare pe mine....Dar cum sa urasca ea o fiinta care NU exista? Cum sa te urasca pe tine, care esti o entitate? Si totusi o face...iar eu, la randul meu, o urasc pe ea pentru ca nu pot sa te urasc la fel de mult pe tine. Caci dintotdeauna TU ai fost o parte, EU-intregul..TU ai fost fundatia, EU-cladirea..TU ai fost fiinta, iar EU imperiul..Mereu ai fost o parte din mine...fara tine eu nu eram eu si fara mine tu nu existai, si totusi acum eu nu mai sunt nimic fara tine, dar tu traiesti din plin fara mine...alaturi de EA...acum esti o parte din altcineva, si ea este sursa ta de viata...iar eu m-am intors la ce eram, la NIMIC...Pentru ca.. desi am fost in fata, tu nu m-ai vazut, desi iti vorbeam, tu nu m-auzeai, desi dadeam in tine, tu nu simteai nimic, fiindca nimicul nu poate fii nici macar observat...si eu pentru tine asta eram: UN NIMIC...
Ma inaltam, zburam tot mai sus, pe zi ce trecea prindeam viata, imi deschideam aripile si mai mult, sorbeam in nestire fiecare clipa in aer...TU m-ai invatat sa merg pe nori... si tot tu..mi-ai taiat aripile, mi-ai luat aerul, m-ai izgonit inapoi pe Pamant.
Zambeam tot mai mult, radeam, ma bucuram cand erai tu si eu nu eram...in mintea mea, tu erai al meu, tu traiai cu mine, langa mine, prin mine, dar n-ai fost niciodata asa...zburam..alaturi de ingerul meu si...defapt zburam singura ...si m-ai lasat sa zbor...ca apoi sa ma dobori, asa cum Moartea doboara un tanar plin de viata.
Era de ajuns  sa-mi strapungi o aripa cu o singura sulita, si ma omorai, dar era prea putin pentru tine...ai tras o data-deja cadeam; ai tras a doua oara-abia mai respiram; si ai continuat sa tragi pana cand nu a mai ramas nimic din mine, doar sufletul meu a ajuns in mainile tale, ca acum sa faci tu ce vrei cu el...si l-ai OMORAT...
Visam...te visam pe tine,ne visam pe amandoi, ma visam pe mine alaturi de ingerul meu, si, in vis, te strangeam in brate si te adoram...dar tu, mai trezit din vis si mi-ai interzis sa mai visez vreodata, ai sters visul din gandul meu, ai sters noaptea din viata mea, numai ca sa nu mai pot visa...si nu am mai visat...

 Traiam...simteam orice zvagnire din lumea asta, fiecare zgomot il simteam profund si ma-ncanta...respiram...si adoram sa respir, sa traiesc, sa simt...dar ai vrut sa ma vezi moarta...si m-ai ucis, ai vrut sa ma vezi in cosciug, fara suflu, palida, imbratisata de Moarte..si m-ai pus chear tu insuti in mormant...Si n-a fost de ajuns! Ai vrut sa fii sigur ca n-am sa ma intorc din morti si ai turnat pamant peste mine...mult, mult pamant...si nu m-am mai intors...
Inger bun, cu chipul alb si luminos, tu ai vrut totul, si totul ai avut! Acum, intoarce-ti privirea...uita-te-napoi...cand mi-ai strapuns aripile si m-ai omorat, cand mi-ai luat visele si m-ai omorat...in mii si mii de feluri, mereu, tu m-a UCIS...adanc, adanc m-ai ingropat, tarana ai turnat peste mine ...m-ai vazut palida, si trista, si trupul-mi lipsit de viata era...Si totusi acum, vezi bine, sunt aici, in fata ta! Ma vezi cum te vad, ma auzi si nu poti sa crezi...Sunt eu, sunt vie, sunt mereu si intotdeauna voi fi eu! Te uiti uimit, te simti ciudat, e ireal?, Cum? Cand tu, Ingerul, ai dat porunca si ti se va indeplini, acum, ma vezi aici? cu tine? Da..da, dragul meu...caci ai uitat...eu pentru tine am fost un nimic-si asa ceva NU POTI UCIDE!
Am reinviat...dupa ce speranta de viata nu mai aveam, si am prins putere din Adancuri si m-am intors...mai buna, dar mai rea cu tine, mai fragila, dar mai puternica penrtu tine...M-am intors sa-ti vad chipul cum urla si tipa si strange Moartea-n brate, dar nu moare...Tu ai fost mereu Ingerul bun din viata mea, din mine, dar ai uitat ca Ingerul cu aripi negre, eu mereu am fost...Tu poti sa mori, caci muritor esti, dar eu ma voi uita la tine, voi zambi rece cand un fior electric iti v-a poseda corpul...si voi continua sa zambesc, cu fiecare secunda cand vei cersi indurare, ma voi hrani, ma voi intrupa la loc din lacrimile tale, din durerea ta, din moartea ta...iar tu vei deveni "nimicul" si eu voi fi Entitatea. Mi-am pierdut aripile in secunda in care te-am vazut, caci imi era interzis sa doresc un Inger...dar acum sunt eu din nou, iar tu nu vei mai fi. Ce trist...macabre ganduri...e frig, dar defapt, asa trebuie sa fie...frig, caci mortii sunt reci si eu sunt moarta...
E neobisnuit de frig, e o umezeala ce m-apasa si un tipat ce-mi sparge timpanele...e o durere ce-mi vorbeste, dar nu o inteleg...imi vine greu sa ma misc...sunt parca legata, sau mai bine, batuta-n cuie, in niste cuie invizibile,dar care ma dor, si-mi strapung carnea, si sangerez...dar nu sunt! Iar nu mai am aer, dar nici nu simt nevoia sa respir! E negru...totu-n jur e negru...e noapte?..NU...sunt oarba?...NU, caci vad fiinte fuziforme si umbre aievea...
Ma trezesc, cu greu  ma ridic din mormant si parca pasesc intr-o lume noua, pe un pamant neted, neatins de om...Ahh! Ce ma orbeste lumina!.... Ce zgomot!...Ce galagie!...Vreau liniste din nou...si nu cunosc pe nimeni...sunt singura intr-o lume goala
 Imi intind aripile...si zbor..cat mai departe..si caut. Dar ce caut? Il vad pe el...Il simt...ma uit la el...si auuu! ce durere! Ma doare sufletul, dar n-am, ma doare inima, dar nu o simt batand...ma doare intreaga mea fiinta anterioara pe care nu o mai am...si chear dupa moarte, El ma doare!Ingerul meu bun...inca imi face rau...
Si cad...o forta ma atrage spre pamant...ma izbesc de sol intr-o secunda in fata lui...dar nu ma vede, trece peste mine, merge mai departe...nici nu ma simte... merg in spatele lui, ii respir in ceafa..ii vorbesc... de ce nu aude? de ce nu m-aude?... il ating, dar nu simte!...a murit...si el in ziua cand m-a ucis...a murit... s-a scurs viata din el cum s-a scurs tarana prin degetele sale cand m-a ingropat...a murit, fiindca fara "nimicul" ce-l tinea in viata, era el insusi un "nimic"...
Suntem amandoi morti. Suntem  impreuna dupa moarte. Eu inca il mai simt, si el acum ma vede...si ne vorbim mereu, ore-n sir...si eu din moartea mea ii dau din nou viata...el moare band otrava mea...dar suntem amandoi...Il vad mai frumos ca niciodata, il simt mai cald...ochii i se lumineaza...ne luam in brate... Ma strange tare ca si cum ii este frica sa nu ma rapeasca Moartea din nou...ce calm e... mai linistit ca niciodata...are buzele reci si tremura parca are cristale in privire...

Mereu amandoi...tinandu-ne in brate...zburam usor, peste pamant, si aripile nostre negre sunt atinse de vantul rece...Incet, incet ne asezam impreuna in sicriu, si plangem si murim din nou, DAR IMPREUNA...

Si in Eternitate, pe cerul Infernului, o stea a aparut cand doi ingeri s-au cuprins si au coborat in noapte...."