Nu e usor aici
Aici sunt eu
E interzis sa zici
C-aici e greu
Asa ca tac, zambesc si spun
Ca n-o sa fiu aici mereu
Nu, n-o sa fiu aici mereu

Pentru toate lucrurile care mi-au intunecat privirea,
Cand am incetat sa fiu copil mi-am pierdut nemurirea.
Oricum candva voi fi doar o coroana de flori,
Semn ca cineva m-a pretuit
Si va zambi in fatza unui nume scris pe-o piatra,
Amintindu-si cat de mult m-am daruit.
Si atunci vor fi doar amintiri dragi momentele in care fumul ne-a invaluit .
Sunt genul de om caruia ii place sa creada ca n’a pierdut nimic,
Sau a pierdut doar lucruri care nu i-au trebuit.

“Nu-i nimic mai e un pic”
Ii spune,o spune zi de zi pana apune
Acelasi soare pe acelasi cer
Acelasi regret moare sub acelasi ger
Speranta il incalzeste cand ii e frig ,tipa dar nu are cine il auzi
Zice:”Ma linistesc cand m-oi trezi acasa,hai inchide ochii lasa”
Si cand inchide ochii zïce
“Sunt acasa”

Am pornit la drum,pur precum lumina,
un copil cu scantei in ochi care nu stia ce-nseamna vina,
cautand iubirea si stima,
si cum nu stiam sa lovesc viata m-a lovit prima,
si am aflat ca nu-i prea rau sa nu fii om,sa fii prea om e crima.

vezi tu,viata-i o strada slab luminata,plina de gropi,
plina de blocuri gata sa cada,ghici peste cine?
plina de focuri,gata sa arda,pe oricine,
cat despre mine,nimic din tot ce misca nu ma mai misca,
doar ura ma pisca,din cand in cand,facandu-ma sa strig “ura”
si azi o sa m-avant,in rest acelasi praf doar in alt vant,
si nici eu nu mai sunt acelasi si nici nu mai stiu cine sunt…

Acasa e locul unde iti este inima
Acolo unde oamenii nu te lasa sa cazi, e acasa
Acasa e locul unde iti e mintea
Acolo unde fiecare lucru iti spune ceva e acasa
Acasa e locul unde iti e pacea
Acolo unde chiar si cel mai rau necaz te lasa in pace pana dimineata e acasa
Acasa e locul unde ti-e zambetul,
Acolo unde te trezesti razand e acasa
Acasa nu se cumpara,
Acasa nu se uita,
Acasa nu se schïmba,
Acasa nu se muta.

De ceva timp mi se cere prea mult
Si primesc prea putin
Ceru-i inca deasupra
Dar nu stiu cat mai pot sa tin
Am ajuns sa ma intreb ce se-ntampla daca-l las sa cada
Poate nu-i chiar asa de rau
Daca ma obisnuiesc sa fiu prada

Inca nu am aflat daca putem schimba lumea
Dar vom incerca la un moment dat
Si tu, si eu, pe aceeasi frecventa mereu
Incercand din greu sa exprimam ce simtim
Desi deseori ne aflam incapabili
Instabili sau mai bine zis handicapati emotional

Acum cuvintele imi sunt precum
Valize in care nu mai intra haine
Iar eu ma imbrac in sentimente
Ceea ce simt e scris pe mine
Ca tatuaje permanente
Si daca stii cine sunt e pt ca e la vedere

Abia acum incep sa simt ploaia rece
Si-aud aceeasi voce care spune:
“Lasa totul trece!”