Putem uita de noi, putem uita de ceilalti, dar suferinta ramane ascunsa undeva, stand parca la panda pentru a ne incolti din nou.

                Cuvintele frumoase dispar, lasand loc soaptelor amare, lasand loc unei tristeti nemarginite pe care nu reusesti s-o alungi. Ecouri, ecouri netarmurit de acute te cuprind in vartejul lor nebun din care incerci in zadar sa scapi.

              Uneori rostim cuvinte care ne dor chiar si pe noi, poate nu ne dam seama ca ii vor afecta enorm de mult pe ceilalti. Cuvintele care dor n-ar trebui rostite niciodata. Raman in mintea noastra, ne macina, revin si se aud din nou rostite, ca si cand soapta este spusa incontinuu la urechea ta.



                   Cuvinte de dragoste, cuvinte de ura, cuvinte neinsemnate, cuvinte pline de importanta… cuvintele „secrete“ trebuie sa ramana ale tale.

                              
                        Uitarea… Ar fi nemaipomenit sa putem uita cuvintele urate sau cuvintele care ne-au facut sa suferim. Oricat am incerca nu reusim pentru ca revin cu o constanta impresionanta.
 

                  Putem uita de noi, putem uita de ceilalti, dar suferinta ramane ascunsa undeva, stand parca la panda pentru a ne incolti din nou.